Fabricat în România

Sentimentul naţional, dacă ar fi să malversăm termenii celebrului dicton franţuzesc ”noblesse oblige”, te obligă să cumperi numai produse româneşti, excepţie făcând produsele nefabricate în România, care nu sunt puţine şi nici lipsite de importanţă. Faptul că produsele româneşti sunt tot timpul mai proaste decât cele străine e altă poveste şi nu trebuie să impieteze asupra sentimentului naţional, cât negru sub unghie. Oricum produsele, în general, indiferent de marcă nu au o viaţă prea lungă, se defectează toate, cândva, aşa că nici nu mai contează dacă produsul e românesc şi defect ori străin şi funcţional. Cele defecte au, totuşi un avantaj, pe care nu-l au celelalte, de a  nu se mai strica niciodată, pe de o parte şi-ţi conservă sentimentul naţional, dacă le-ai cumpărat, pe de altă parte. E drept că nu mai producem ca altădată, ne-am debarasat de fabrici, de uzine, de tot mormanul acela de fier vechi, dar de sentimentul naţional nu ne-am debarasat niciodată. Motiv pentru care, privim  chiorâş la tigăile produse de nemţi ( ca să vezi unde au ajuns, săracii de ei!) sau de către francezi, şi suntem fericiţi că nu am avut cu ce să le producem şi noi, c-am fi făcut şi  tigăi, aşa cum am făcut tractoare şi avioane, dă-le dracu, şi saltele inteligente, chiar şi laptop-uri am fi făcut dacă ar fi venit pe aici vreo multinaţională de făcut laptop-uri. Dilema românului nu-i asta, facem altele în loc, cât ai bate din palme, întebarea este cu ce le cumpărăm. Da, fiindcă nu prea avem bani! Idei avem  gârlă, banii ne lipsesc! Şi când nu ai bani n-ai cu ce să cumpări nimic, nici măcar produse fabricate în România, te mulţumeşi cu gândul acesta frumos, că ai putea să le cumperi,  chiar dacă nu ţine loc de produsul lipsă,în sine sau de foame. Degeaba se zbat europenii să ne amestece, naţiile sunt insolubile, ca uleiul, fiecare naţiune are hachiţele ei, produsele ei, mândria ei şi nimeni nu poate să le adune la un loc, într-o covată, şi să se facă că au uitat de unde vin sau încotro merg. Sentimentul naţional primează întodeauna la fiecare naţie în parte şi la toate la un loc. Nemţii se mândresc cu tigăile şi cu Mercedes-ul, româini cu  Cârnaţii de Pleşcoi şi Duster-ul, cum dracu să-i bagi în aceeaşi oală,  tigăile nemţeşti merg la Cârnaţii de Pleşcoi, este adevărat, iar Duster-urile se vând la fel de bine ca Mercedes-urile. Cu toate astea, Cârnaţii de Pleşcoi par mai deosebiţi pe grătarul românesc sau pe capota Daciei 1300 decât pe capota Mercedes-ului nemţesc, care nu se încălzeşte niciodată destul cât să prăjeşti un cârnaţ, fie el şi de Pleşcoi. Ideia e că nu poţi face din cal măgar, nici invers, fiecare cu mârţoga sa, cu produsele sale şi cu sentimentul său naţional. Nu contează calitatea produselor, totul e să fie autohtone, reconoscute ca fiind autohtone, şi atât. Nobleţea obligă!